1. Doctrină, studii, comentarii – Caragiale şi drepturile sale morale sau „Năpasta” şi năpastele lui Caragiale

Abstract

Dramaturgul, poetul, nuvelistul, publicistul, psihologul (în toate fiind un uriaş fără studii şcolare înalte) Caragiale n-a copiat pe nimeni. A fost unic, a avut un stil al său propriu şi inimitabil în tot ce a scris şi a făcut în viaţă şi a marcat epoca sa cu felul său personal de a fi şi de a scrie. Cu inteligenţa sa sclipitoare, cu harul de a imagina personaje şi de a le pune să vorbească spre a stârni hohote de râs deşi lumea pe care o dezvăluiau era de plâns (cât de actual este dramaturgul naţional?!), cu ştiinţa cuvintelor şi a vorbitului în public şi cu sarcasmul cu care biciuia năravurile proaste ale altora (nevăzându-le însă şi pe ale sale, dar mă întreb: dacă şi le-ar fi văzut, ce ar fi ieşit din opera lui?, cu boemia sa, cu iubirile sale vinovate şi cu care a călcat în picioare cunoscuţi şi necunoscuţi, cu limba ascuţită cu care a nimicit adesea pe cei pe care nu-i plăcea (şi erau mulţi cei care nu-i erau pe plac şi cu siguranţă şi mai mulţi cei care nu-l plăceau). Dominându-şi contemporanii asemeni lui Socrate, a fost ca şi filozoful, adulat şi urât în acelaşi timp.