Invenţiile de serviciu şi regimul lor juridic (conexiuni, disensiuni, lipsuri în reglementare şi sugestii de îndreptare a legilor)

Authors

  • Prof. univ. dr. Viorel Roş Author

Keywords:

inventator, salariat, angajator – persoană de drept public, angajator – persoană de drept privat, angajator – persoană de drept public cu activitate de cercetare, invenţii de serviciu, invenţii de misiune, invenţii de non misiune, invenţii libere, încadrarea invenţiei, competenţe, revendicarea invenţiei, obligaţiile inventatorului salariat drepturile angajatorilor, remuneraţia.

Abstract

Invenţiile de serviciu sunt acele creaţii intelectuale tehnice care au fost realizate de inventatori salariaţi în timpul derulării unui contract individual de muncă sau ulterior încetării acestuia dar într un interval de doi ani de la data încetării sale, fie ca parte a obligaţiilor contractuale explicite (invenţiile de misiune), fie ca urmare a obţinerii invenţiei cu ajutorul material sau imaterial al angajatorului (invenţii de non misiune). Pentru calificarea („încadrarea”) unei invenţii ca fiind de serviciu, condiţia premisă este existenţa unui contract individual de muncă, acesta putând fi un contract cu misiune inventivă, misiune care constituie obligaţie profesională a sala¬riatului, sau contract de muncă fără misiune inventivă, caz în care invenţia poate fi încadrată în categoria invenţiilor de serviciu, dacă a fost obţinută cu contribuţia angajatorului şi care poate îmbrăca forme diverse (ajutor în pregătire, formare, punerea la dispoziţie de mijloace materiale şi/sau tehnice) Realizarea unei invenţii cu depăşirea domeniului misiunii plasează invenţia astfel realizată în sfera invenţiilor de non misiune, dar acestea pot avea statut de invenţii de serviciu dacă invenţia a fost realizată (şi) cu contribuţia angajatorului. Realizarea de invenţii de către un salariat în afara obligaţiilor prevăzute în contractul de muncă şi a vreunei contribuţii din partea angajatorului, conferă inventatorului statut de „inventator independent”, iar invenţiei realizate de el, acela „invenţie liberă”. Drepturile asupra invenţiilor de misiune aparţin, ex lege, angajatorilor (cu o excepţie care admite, din raţiuni imposibil de identificat, atribuirea drepturilor inventatorului). Încadrarea invenţiilor de non misiune în categoria invenţiilor de serviciu este de competenţa angajatorilor (a căror decizii pot fi contestate în justiţie), ei putând să le şi „revendice” în termen de patru luni de la data la care au fost informaţi despre „obţinerea” lor. În cazul în care angajatorul informat „nu revendică invenţia”, drepturile asupra acesteia aparţin în totalitate inventatorului. Pentru invenţiile de misiune, când drepturile asupra lor aparţin angajatorilor, drepturile (patrimoniale ale) salariaţilor sunt cele prevăzute în contractul individual de muncă. Pentru invenţiile de non misiune revendicate de angajatori, inventatorilor li se cuvine o remuneraţie al cărui cuantum se determină după regulile stabilite de angajatori prin regulamentul propriu sau, în lipsa acestora, conform criteriilor stabilite de lege. Deşi legea dispune că „dreptul asupra invenţiei aparţine angajatorului”, credem că legea are în vedere toate drepturile, adică: dreptul la obţinerea titlului de protecţie, dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare, drepturile care decurg din înregistrare. Legea invenţiilor de serviciu se aplică şi modelelor de utilitate care sunt, conform definiţiei legale, tot invenţii. Credem însă că o reglementare printr o singură lege a invenţiilor este soluţia bună şi că o viitoare lege a invenţiilor va reuni dispoziţiile existente în prezent în trei legi.

Author Biography

  • Prof. univ. dr. Viorel Roş

    Universitatea „Nicolae Titulescu”, conducător de doctorat, avocat coordo¬nator SCA „Roş şi asociaţii”
    E-mail: viorelros@asdpi.ro

Published

2025-02-18

Issue

Section

Articole