Aspecte privind remuneraţiile cuvenite autorilor şi titularilor de drepturi de autor sau de drepturi conexe
Keywords:
remuneraţie compensatorie, remuneraţie unică echitabilă, remuneraţia datorată de distribuitorii prin cablu, remuneraţia compensatorie pentru copia privată, reproducere în scop de folosinţă publică, reproducere în scop de folosinţă privatăAbstract
Am elaborat prezentul studiu în ideea sprijinirii activităţii de creaţie intelectuală, dar şi pentru a susţine necesitatea recompensării juste a creatorilor de „frumos”. Pe această cale, doresc să subliniez, deopotrivă, atât importanţa remuneraţiilor datorate creatorilor, cât şi importanţa ajustării permanente a cuantumului acestora.
Am supus analizei o serie de aspecte pe care le consider importante, aducând unele lămuriri în legătură cu remuneraţia unică echitabilă, remuneraţia datorată de distribuitorii prin cablu, remuneraţia echitabilă pentru împrumutul sau închirierea dreptului, şi, în fine, remuneraţia compen¬satorie pentru copia privată. De asemenea, am avansat unele propuneri privind înlăturarea birocraţiei, acolo unde consider că este exagerată.
Nu în ultimul rând, am adus unele argumente în favoarea necesităţii regândirii cadrului legislativ în materia copiei private, atât datorită presiunii generată de factorul digital, cât şi din cauza celei provocată de tendinţele economice manifestate la nivel global.