Sistemul remuneraţiei compensatorii pentru copia privată

Abstract

Articolul îşi propune să ofere o imagine de ansamblu actuală asupra sistemelor privind remuneraţia compensatorie pentru copia privată (cunoscute şi sub denumirea de tarife sau remuneraţii pentru copia privată). Aceste sisteme de remunerare reprezintă un element important al infrastructurii drepturilor de autor şi al drepturilor conexe.
Sistemele privind remuneraţia compensatorie pentru copia privată diferă substanţial în întreaga lume urmare unei multitudini de circumstanţe. Remuneraţiile sunt plătite fie de importatori, fie de producătorii de dispozitive pe care consumatorii fac copii, fie prin fonduri de la bugetul de stat. În oricare dintre cazuri, intenţia este ca consumatorii să plătească direct sau indirect pentru copierea privată. Remuneraţiile pentru produsele sunt aplicate fie ca procent din preţul de vânzare, fie ca o rată forfetară.
Articolul demonstrează că există diferenţe semnificative în domenii cheie, cum ar fi nivelurile tarifelor, selecţia produselor pentru care se pot percepe remuneraţii, răspunderea actorilor de pe piaţă, metodele de raportare, instrumentele legale de monitorizare şi executare sau metodele de stabilire a tarifului.
La începutul anilor 1990, Comisia Europeană a încercat să armonizeze sistemele privind copia privată în UE, însă eforturile Comisiei nu au dus încă la propuneri legislative. Dimpotrivă, evoluţiile juridice şi practice din ţările implicate nu au fost afectate de considerente transfrontaliere. Actualul interes reînnoit al Comisiei Europene şi al Parlamentului European în investigarea viabilităţii măsurilor care ar contribui la apropierea şi, eventual, la armonizarea (componentelor importante) sistemelor privind copia privată în UE, au o mare importanţă pentru viitorul remuneraţiei, precum şi multitudinea de hotărâri emise de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.