Probleme privind executarea silită a deciziilor definitive de stabilire a valorii cheltuielilor emise de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală în cauzele privind mărcile Uniunii Europene

Abstract

Scopul acestei lucrări este de a analiza caracterul executoriu a deciziilor definitive de stabilire a valorii cheltuielilor, emise de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală în cauzele care privesc mărcile Uniunii Europene.
Potrivit art. 110 (1) şi (2) din Regulamentul 2017/10011, asemenea decizii sunt titluri executorii în orice stat membru UE, iar procedura de executare silită este guvernată de legislaţia civilă naţională a statului membru pe teritoriul căruia se desfăşoară executarea silită. Aparent, executarea silită a unor astfel de decizii în statele membre ar trebui să fie o procedură formală, lipsită de probleme. Lucrurile pot deveni complicate având în vedere că fiecare stat membru este obligat prin art. 110 (2) din Regulamentul 2017/1001 să desemneze o autoritate naţională responsabilă cu verificarea autenticităţii deciziilor respective. Concret, ce se întâmplă când un stat membru, "a uitat" să desemneze o asemenea autoritate naţională? Sunt procedurile de executare silită a unor astfel de decizii în respectivele state membre, eficiente?
România nu a desemnat o autoritate naţională prevăzută de art. 110 (2) din Regulamentul 2017/1001, fapt care poate genera, cel puţin din punct de vedere teoretic, impedimente în executarea silită a acestor tipuri de  decizii. Pe scurt, dacă nu a fost desemnată o astfel de autoritate naţională, procedura de verificare a autenticităţii acestor decizii nu ar putea fi îndeplinită , ceea ce înseamnă că procedura de executare silită nu ar respecta legislaţia naţională aplicabilă.